Imaginile care au înspăimântat lumea. Cum s-a născut acest copil. Arabii spun că este ANTIHRISTUL

Adevărul din spatele imaginilor care au făcut înconjurul Internetului

Adevărul din spatele imaginilor care au făcut înconjurul Internetului / FOTO: starjunior.ro

Un copil nou-născut nu are nas și are doar un ochi, iar pe rețelele de socializare arabe au apărut nenumărate comentarii la adresa lui. Musulmanii spun că acest copil ar fi Dajjal, echivalentul islamic al Antihristului, și se încadrează în profeția Coranului. Se va naște în Israel, iar atunci când el va avea 40 de ani, va conduce o armată de 70.000 de evrei și 70.000 de tătari și se va încorona „Regele Regilor”, scrie starjunior.ro.  

Isteria a fost potolită în momentul în care s-a aflat că nefericitul micuț nu este născut la Tel Aviv, ci a venit pe lume în 2008, într-un sat din Bolivia.  Mohammed Shahat, membru al Academiei de Cercetare Islamice, a negat că bebeluşul din videoclip este Anticristul. “Anticristul nu va apărea decât după revenirea lui Isus, pacea fie asupra lui … Nu există nici o bază religioasă care să confirme că copilul este Anticristul, cel descris în cărțile sfinte.”

Ke$ha ~ „My Crazy Beautiful Life” s02e07

Ke$ha își continuă reality showul despre viața sa numit „My Crazy Beautiful Life”.
Emisiunea a ajuns la sezonul 2, iar cel mai recent episod a fost difuzat pe 11 decembrie 2013.
Sezonul 2 se va focusa pe viața privată a artistei sclipicioase, pe familia sa și pe situațiile ce apar în viața sa atunci când încearcă să […]

Kim Kardashian a slăbit enorm. Uite cât de sexy arată după naştere!

Kim Kardashian a reuşit să slăbească aproape 25 de kilograme, iar de curând şi-a expus silueta într-un costum de baie pe o plajă din Miami.

Kim Kardashian a născut, pe 15 iunie, primul ei copil, cu o lună înainte de termen.

În timpul sarcinii, Kim a făcut exerciţii sub supravegherea antrenoarei sale persoanale, renumita Tracy Anderson, iar aceasta a vorbit atunci despre planurile pe care le are pentru perioada post-natală.

Kim Kardashian este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare din 2010 – provenind din apariţiile la televiziune, lansarea unei linii vestimentare, a unui parfum, a unei linii de bijuterii şi a unei creme de bronzat – ridicându-se la aproximativ 6 milioane de dolari, notează agenţia Mediafax.

Kim Kardashian are o relaţie cu Kanye West care a început în aprilie 2012. Rapperul şi producătorul american a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, “Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy. “Watch the Throne”, cel mai recent album al său, compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011.

Americanii și-au ales câștigătorul X Factor 2013

Iată că americanii și-au ales Factorul X din sezonul 3: Alex & Sierra.
Însă finala s-a vrut a fi mult mai grandioasă decât orice altă finală de până acum așa că a avut mulți invitați de seamă.
Primii ce deschid lista au fost britanicii de la One Direction ce au cântat „Midnight Memories”, Mary J. Blige a […]

Cum să ai cele mai frumoase unghii

Cum să ai cele mai frumoase unghii

Cum să ai cele mai frumoase unghii

O prima etapa indispensabila pentru a avea maini frumoase este sa iti cureti, sa iti ingrijesti si sa iti hidratezi unghiile.

Daca iti place sa fii cocheta si sa te machiezi, unghiile neingrijite iti pot strica aspectul. Nu e nimic mai rau sau mai urat decat unghiile murdare.
Daca ti-a intrat mizerie pe sub unghii si nu iti place sa folosesti o pila, periaza-ti unghiile cu apa si sapun.

Un remediu foarte eficace consta in a trece o periuta de dinti umeda prin bicarbonat de sociu, pentru a-ti curata unghiile pe dedesubt.

Otetul alb face minuni pentru par cat si pentru unghii, pe care le face sa straluceasca. Cufunda-ti unghiile in otet sau sterge-le cu un disc demachiant imbibat cu otet, ca sa le redai stralucirea.

Citeste articol integral: http://www.curademiere.ro/cum-sa-ai-cele-mai-frumoase-unghii/

Cum să te dai cu tuş în 5 stiluri diferite

Cum să te dai cu tuş în cinci stiluri diferite

Cum să te dai cu tuş în cinci stiluri diferite

Iata cum sa te dai cu tus in 5 stiluri diferite si ce trucuri sa folosesti ca sa iti iasa asa cum trebuie!

1. Cum sa te dai cu tus in stil Cat Eye

Tine ochiul inchis si incepe aplicarea tusului din mijlocul pleoapei spre coltul exterior, iar daca doresti, poti duce linia si inspre interiorul ochiului. O linie care porneste mai subtire din interior si se ingroasa spre exterior mareste vizual forma ochiului, iar o linie de acceasi grosime micsoreaza. Daca iti este greu sa faci aceasta linie, fa mai multe puncte pe care apoi sa le unesti. Dupa ce ai aplicat eyeliner-ul, traseaza o linie de la capatul pleoapei inferioare in sus, pe diagonala. Ai grija sa nu o faci prea lunga, pentru ca ofera un aspect mult prea teatral. Nu ramane decat sa unesti capatul liniei in diagonala cu linia trasa anterior, apoi umple golul creat cu tus.

2. Cum sa te dai cu tus in stil dramatic

Daca esti mai indrazneata si vrei sa obtii un make-up care sa nu treaca neobservat, atunci poti incerca sa te dai cu tus in stil dramatic. Bineinteles, este un machiaj potrivit pentru seara, pentru un party sau pentru evenimente, nicidecum pentru un look de toata ziua sau pentru birou. Cum obtii o privire dramatica? Traseaza linia de tus incepand din interiorul ochiului si indepartandu-te incet de linia genelor, urmand forma pliului. Umple spatiul creat cu tus. Vei obtine o linie groasa, foarte usor curbata la capat. Retine ca acest mod de a trasa tusul nu se potriveste ochilor mici, intrucat ii va micsora mult mai mult.

Citeşte mai multe pe Divahair.ro.

Katy Perry de vorbă cu Ellen DeGeneres

Katy Perry a fost zilele trecută invitata lui Ellen DeGeneres.
Perry a venit însoțită de iubitul său, John Mayer și au vorbit despre povestea lor de dragoste și despre reușitele sale din ultima perioadă (nominalizările la Grammy, cea mai urmărită persoană pe twitter).
Momentan se fac ultimele pregătiri pentru următorul său turneu „Prismatic  Tour”, iar actualul său […]

Vedetele autohtone, innebunite dupa “selfie-uri”!

De la Andreea Banica si pana la Mihai Traistariu sau Bianca Dragusanu, vedetele noastre posteaza adesea, pe retelele de socializare, fotografii de tip „pitipoanca”, cunoscute in America sub numele de „selfies”.

selfie-vedete

Se pare ca febra „selfie-urilor” le-a prins si pe vedetele autohtone, care nu ezita ca adesea sa se fotografieze singure si sa posteze mai apoi imaginile rezultate pe retelele de socializare.

selfie-andreea-banica

Andreea Banica

selfie-elena-gheorghe

Elena Gheorghe

selfie-bianca-dragusanu

Bianca Dragusanu

selfie-mihai-traistariu

Mihai Traistariu

selfie-bendeac-jo-crbl

Mihai Bendeac, Ioana Anuta (X Factor) si CRBL

selfie-alexia-sore

Alexia Talavutis si Sore (LaLa Band)

selfie-adela-popescu-gina-pistol

Adela Popescu si Gina Pistol

selfie-adelina-pestritu

Adelina Pestritu

selfie-antonia

Antonia

selfie-andra

Andra

6 trucuri ca să acoperi rapid rădăcinile albe sau crescute ale părului

6 trucuri ca să acoperi rapid rădăcinile albe sau crescute ale părului

6 trucuri ca să acoperi rapid rădăcinile albe sau crescute ale părului

1. Nu le smulge!

Nu smulge firele albe de păr, oricât de tentată ai fi să o faci. Încearcă să reziști acestui imbold, pentru că smulgerea lor poate afecta foliculul firului de păr și, mai grav, acest obicei poate duce la mici porțiuni în care părul dispare, ori o pată de chelie e mult mai greu de acoperit decât un fir de păr alb.

2. Lasă-te inspirată de împletituri

Folosește o coafură împletită, încă în tendințe, având grijă ca împletitura să înceapă și să urmeze linia părului. E o cale rapidă de a ascunde firele albe de păr sau rădăcinile crescute între două vopsiri.

3. Schimbă-ți cărarea

În cazul unora dintre femei, firele de păr albe sunt mai numeroase într-o parte a părului decât în cealaltă. În plus, dacă îți faci mereu cărarea în același loc rădăcinile crescute vor fi mai vizibile, iar părul se va rări. Încearcă să îți faci cărarea în cealaltă parte a capului sau pe mijloc sau alege o coafură voit dezordonată, de exemplu un coc, care să ascundă firele albe.

Citește restul articolului pe Fabuloase.ro

Bianca Dragusanu s-a pus cu burta pe carte

Dupa ce a fost „apostrofata” de CNA fiindca nu are pregatirea necesara pentru a modera un show de televiziune, Bianca Dragusanu s-a pus serios pe invatat. Roscata a inceput cursuri intensive de dictie si engleza.

bianca-dragusanu-facebook12

Bianca Dragusanu a intrat de curand „in gura” Laurei Georgescu, presedinta CNA, care a spus ca roscata nu este indeajuns de pregatita pentru a putea sustine singura un show de televiziune.

Dupa cum informeaza spynews.ro, acest lucru nu a demoralizat-o nicidecum pe Bianca si, mai mult decat atat, a ambitionat-o sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a demonstra contrariul.

Astfel, se pare ca vedeta a luat in serios rolul de viitor om de televiziune si a inceput deja cursuri intensive de limba engleza, dictie si jurnalism.

Totul a inceput odata cu scandalul creat in jurul lansarii noului post Antena Stars. Printre noile emisiuni ale postului de divertisment trebuia sa se numare si reality show-ul „Academia Biancai”, un program in care mai multe tinere ar urma sa invete de la Bianca Dragusanu cum sa reuseasca in viata.