Ce scrie în CERTIFICATUL DE NAŞTERE al prinţului George de Cambridge

NUMELE BEBELUŞULUI REGAL: GEORGE ALEXANDER LOUIS. KATE MIDDLETON, Prinţul William şi FIUL LOR. FOTO: Leon Neal / AFP / Mediafax FOTO

NUMELE BEBELUŞULUI REGAL: GEORGE ALEXANDER LOUIS. KATE MIDDLETON, Prinţul William şi FIUL LOR. FOTO: Leon Neal / AFP / Mediafax FOTO / FOTO: Mediafax

Actul este scris de mână. La rubrica nume şi prenume este declarată întreaga titulatură a moştenitorului tronului britanic Alteţea sa regală prinţul George Alexander Louis de Cambridge.

În ceea ce-i priveşte pe părinţi, William şi Catherine sunt trecuţi, la rubrica ocupaţie, ca prinţi ai Regatului Unit. Documentul este semnat de tată, care încheie astfel procedurile birocratice pentru înregistrarea fiului său.

OSCAR 2014. SURPRIZĂ privind vedeta care va prezenta gala premiilor Oscar

Următoare GALĂ OSCAR va avea loc pe 2 martie 2014

Următoare GALĂ OSCAR va avea loc pe 2 martie 2014

Ellen DeGeneres îi urmează actorului de comedie Seth MacFarlane, creatorul serialului animat “Family Guy”, care a prezentat gala premiilor Oscar din acest an.

Anunţul a fost făcut chiar de către Ellen DeGeneres, vineri, pe contul său de pe reţeaua de socializare Twitter. “Este oficial: Voi găzdui Oscarurile!”, a scris DeGeneres.

Totodată, Ellen DeGeneres a mulţumit reprezentanţilor Academiei de film americane, pentru că au ales-o să găzduiască gala de decernare a premiilor Oscar 2014, şi soţiei sale, actriţa Portia de Rossi.
Va fi pentru a doua oară când Ellen DeGeneres va prezenta o gală a premiilor Oscar. Ea a mai prezentat gala de decernare a prestigioaselor premii în 2007.

Potrivit The Hollywood Reporter, Academia de film americană a început din timp pregătirile pentru cea de-a 86-a gală a premiilor Oscar, care va avea loc pe 2 martie 2014.

Astfel, în luna aprilie, Academia i-a readus în echipa organizatoare a galei premiilor Oscar pe producătorii Craig Zadan şi Neil Meron.

Totodată, anunţul că Ellen DeGeneres va găzdui următoarea gală a premiilor Oscar vine după ce Cheryl Boone Isaacs a devenit, miercuri, primul preşedinte afroamerican al Academiei de film americane, organizaţia care decernează în fiecare an prestigioasele premii.
Cheryl Boone Isaacs a anunţat că prima ei decizie va fi să stabilească, împreună cu Craig Zadan şi Neil Meron, persoana care va prezenta gala premiilor Oscar 2014.

“Sunt încântată să găzduiesc gala premiilor Oscar pentru a doua oară. Ştiţi cum se spune – a treia oară este cu noroc”, a declarat Ellen DeGeneres.

La rândul lor, Craig Zadan şi Neil Meron au afirmat: “Toată lumea o iubeşte (pe Ellen DeGeneres, n.r.) şi ne aşteptăm ca publicul de la Dolby Theatre (locul unde se va desfăşura gala premiilor Oscar, n.r.), şi telespectatorii din întreaga lume să fie la fel de încântaţi de acest anunţ ca noi”.

Totodată, Cheryl Boone Isaacs, recent aleasă preşedinte al Academiei de film americane, a declarat: “Am fost imediat de acord cu Craig şi Neil că Ellen este gazda ideală pentru această ediţie a premiilor Oscar. Aşteptăm cu nerăbdare acest show, care va fi unul plin de divertisment, antrenant şi amuzant”.

Cea de-a 86-a ediţie a premiilor Oscar va avea loc duminică, 2 martie 2014, la Hollywood, în fostul Kodak Theatre, redenumit în mai anul trecut Dolby Theatre.

Nominalizările pentru Oscarurile din 2014 vor fi anunţate anul viitor pe 16 ianuarie, iar cei 6.000 de membri ai Academiei de film americane vor putea să voteze actorii şi filmele preferate până pe 25 februarie 2014.
Marele învingător de la cea de-a 85-a ediţie a premiilor Oscar a fost lungmetrajul “Argo”, desemnat câştigător la trei categorii de premii: “cel mai bun film”, “cel mai bun scenariu adaptat” şi “cel mai bun montaj”.
Ellen DeGeneres, în vârstă de 55 de ani, este una dintre cele mai influente vedete de televiziune din lume. Ea se află pe locul al zecelea în topul anual al celor mai influente celebrităţi din lume, întocmit de revista Forbes şi publicat în iunie 2013.
Ellen DeGeneres, prima vedetă din televiziunea americană care a dezvăluit în direct că este lesbiană, în 1997, a primit o stea pe Bulevardul Gloriei – Walk of Fame – din Hollywood, într-o ceremonie care a avut loc în septembrie 2012, la Los Angeles.
Tot anul trecut, DeGeneres a primit şi cel mai prestigios premiu de comedie din industria de divertisment din Statele Unite – Mark Twain Prize for American Humor pe 2012.
Născută în New Orleans, Ellen Degeneres şi-a început cariera într-un club de comedie din oraşul ei natal. În 1982, înregistrarea video a unui spectacol al ei i-a adus titlul de cea mai amuzantă femeie din America. În 1986, Ellen Degeneres a apărut în “The Tonight Show” şi a devenit prima femeie-artist de comedie invitată de Johnny Carson în acea emisiune.
În urmă cu 15 ani – cu puţin timp înainte de înfiinţarea premiului Mark Twain -, Ellen DeGeneres a anunţat că este lesbiană, pozând pe coperta revistei Time şi în direct, în sitcomul ei “Ellen”, în faţa a peste 46 de milioane de telespectatori. Popularul show TV a început să piardă din audienţă şi a fost anulat un an mai târziu. DeGeneres a spus, în acea vreme, că televiziunea ABC s-a lăsat cuprinsă de frică şi a abandonat emisiunea. Vedetei americane i s-a reproşat faptul că era “prea gay” şi că şi-a construit cariera prin impunerea unei “agende gay” în programul emisiunii sale.
Anularea sitcom-ului şi sentimentul de respingere socială au determinat-o pe DeGeneres să dezvolte o depresie profundă.
Sitcom-ul “Ellen” a deschis însă calea pentru alte emisiuni care au reuşit să depăşească tabuurile referitoare la personajele gay. Astfel au apărut “Will and Grace”, “Glee”, “Modern Family” şi multe altele.
Ellen DeGeneres a revenit însă în actualitate cu roluri în filme şi s-a remarcat în animaţia “În căutarea lui Nemo/ Finding Nemo”, în care a asigurat vocea pentru unul dintre personajele principale. Ea a devenit apoi realizatoarea şi prezentatoarea propriului show TV – “The Ellen DeGeneres Show” -, a scris cărţi care au ajuns bestseller şi a făcut parte din juriul emisiunii “American Idol”, care se bucură de o mare audienţă.

Jessie J face dedicaţii

Jessie J şi-a întânit fanii în cadrul unei “ieşeli”  (hangout) transmisă live. Totul a început cu nişte întrebări stângace, lucru păe care-l putem înţelege şi trece cu vederea.
Apoi Jessie a cântat câteva piese şi totul chiar a căpătat caracterul unei ieşiri ca-ntre prieteni.
După continuare aveţi clipul.
Cum vi s-a părut Jessie?

A primit acasă un colet misterios. A intrat în stare de şoc când a văzut ce e în el

Tânărul care şi-a pierdut portofelul în urmă cu 24 de ani şi-a luat gândul că ar putea să-l mai găsească vreodată.

Obiectul găsit arată destul de bine, iar documentele din interior nu s-au deteriorat în totalitate aşa cum era de aşteptat, având în vedere cantitatea de sare existentă în ocean.

Proprietarul portofelului a fost extrem de bucuros şi s-a amuzat copios de fotografiile din documente de pe vremea când era student.

Cum arată acest bărbat, după ce a slăbit 112 de kilograme

Transformare spectaculoasă

Transformare spectaculoasă

Acum in varsta de 43 de ani, a castigat titlul de Cel mai slab om al anului de cand a scapat de 112 kilograme. Thomas este foarte fericit si in acelasi timp organismul lui e foarte sanatos de cand a slabit atat de mult. Pentru prima data a invatat sa conduca si spera sa isi intemeieze si o familie, scrie Kanal D

Câte un 1D pe coperta GQ

Băieţii de la One Direction au obţinut câte o copertă de căciulă în GQ-ul britanic.
Astfel Liam, Harry, Lousi, Niall şi Zayn demonstrează că sunt membri cu drepturi egale în ceea ce poartă numele One Direction.
Se pare că cei de la GQ nu erau pregătiţi pentru avalanşa de reacţii pe care au stârnit-o copertele şi mai […]

Bieber îşi scuipă fanii?!

Justin Bieber este în plin turneu de promovare al celui mai recent album al său şi paparazzi sunt mereu pe urmele lui.
Astfel Justin a fost surprins la balconul camerei sale de hotel scuipându-şi fanii, pare-se.
Iniţial Bieber a postat următoarea poză:

cu mesajul:

“I wake up this morning to this best fans in the world #beliebers […]

Miley Cyrus, rol principal în clipul lui Big Sean

Se pare că Miley Cyrus este muza lui Big Sean căci în cel mai recent clip Miley are rolul principal.
În clip putem vedea admira o Miley senzuală, puternică şi feroce. Nu sunt impresionat nici de piesă nici de clip, dar ar fi ieşit nişte poze deosebite din acest clip.
După continuare aveţi clipul. Păreri?

Exclusiv! Fashionista Carmen Negoita ne recomanda ce sa purtam vara aceasta!

de Ana Maria Kozma | 02.08.2013

vizualizari: 172 | comentarii: 0

Carmen Negoita, fashionista care surprinde mereu placut prin tinutele extrem de elegante pe care le afiseaza la evenimentele mondene, dar si prin pictorialele inedite de pe blogul ei, a vorbit pentru ADPM planurile la nivel profesional pe care le are pentru viitorul apropiat, dar si despre cele mai hot trend-uri ale verii….

carmen negoita-interviu4

Carmen Negoita isi dedica tot timpul blogului ei pe care isi doreste sa il creasca si si-a propus ca in toamna acestui an sa participe la New York Fashion Week pentru a le oferi cititoarelor ei informatii fresh direct de la sursa.

carmen negoita-interviu

„Legat de partea profesionala, dupa cum stiti muncesc intens pentru a-mi creste blogul si pentru a aduce in permanenta lucruri noi. In acest domeniu tot timpul trebuie sa fii in priza, la curent cu tot ce este nou, sa gasesti un obiect vestimentar interesant, sa faci o combinatie absolut inedita, sa descoperi niste locuri frumoase. Tot timpul este ceva de descoperit in domeniul modei. Imi doresc enorm sa ajung la cel putin un Fashion Week pentru ca imi doresc sa simt atmosfera de acolo. Mi am propus ca in toamna sa mi indeplinesc acest vis”, a marturisit fashionista.

carmen negoita-interviu1

Si pentru ca este pasionata de fashion si intotdeauna admirata pentru tinutele ei indiferent de ocazie, Carmen ne-a impartasit cateva dintre trend-urile vestimentare ce trebuiesc urmate in acest sezon.

„Vara asta este una plina de culoare, asa ca se poarta tinutele cat mai viu colorate. Pentru plaja le recomand femeilor cu caldura flip flops. Eu am cred ca vreo 10 perechi de flip flops – pe galben, corai, albastru, toate culorile.

carmen negoita-interviu2

De asemenea, esarfele trebuiesc purtate cu incredere in anotimpul cald. Se pot combina cu niste rochite vaporoase, se pot lega pe cap intr-un mod inedit, pot fi folosite pentru a-ti prinde parul sau, de ce nu, pe post de turban. O tinuta formata dintr-o rochie de plaja lunga, vaporoasa, alba, un turban colorat si o pereche de ochelari supra-dimensionati reprezinta alegerea perfecta.

In ceea ce priveste materialele le recomand pe cele fluide, vaporoase. Ca accesorii, gentile mari de plaja sunt un must have vara aceasta”, spune Carmen.

carmen negoita-interviu3

Mai mult decat atat, Carmen Negoita dezvaluie si cateva dintre secretele de frumusete la care apeleaza pentru a-si proteja parul si pielea de razele nocive ale soarelui.

„Pentru a-mi proteja parul pe timp de vara am avut grija ca in urma cu ceva timp sa fac o cura speciala – vreme de 4-5 saptamani, mi-am aplicat periodic o masca naturista obtinuta din ou, uleiuri esentiale, ulei de ricin, de migdale si de masline. Aceasta masca ajuta la regenerarea firului de par si protejeaza impotriva razelor solare.

carmen negoita-interviu5

In ceea ce priveste pielea, am grija sa-mi fac din cand in cand un peeling pentru ca in modul acesta se indeparteaza celulule moarte, iar bronzul prinde mai usor si uniform. Plus, sa nu uitam de cremele hidratante! In general inainte de sezonul cald obisnuiesc sa iau un complex de vitamina E si beta-caroten”, incheie ea.

Nicoleta Luciu, evolutia siluetei: de la 87 la 52 de kilograme!

de Alexandru Manea | 02.08.2013

vizualizari: 316 | comentarii: 0

Nicoleta Luciu a reusit, dupa ambele sarcini, sa slabeasca enorm. Bruneta s-a ambitionat si a dat jos chiar si 35 de kilograme. S-a infometat, a facut sport, tisi intretine corpul la salon, iar rezultatele sunt incredibile. In prezent, nu ai zice ca trupul ei perfect ar fi dat nastere la patru copii….

nicoleta-luciu-grasa-slaba

Nicoleta Luciu reprezinta un exemplu ideal de ambitie si determinare. A trecut prin doua sarcini, una dintre ele cu tripleti, s-a ingrasat considerabil, iar, dupa nastere, a dat jos kilogramele in plus in timp record.

Fie ca s-a infometat, fie ca a facut sport si a apelat la tratamente de intretinere corporala foarte bune, un lucru e cert: in prezent, are un trup de vis despre care nu ai zice ca a trecut prin doua sarcini.

Dupa cele doua sarcini, Nicoleta a mancat alimente sanatoase, precum carnea slaba, iaurturi, legume, fructe, brânza slaba, care contin maximum 1000 de kcal pe zi.

In paralel, a facut sport, arzand 1500 kCal pe zi, reusind astfel, in timp, sa reduca din kilogramele acumulate in timpul sarcinii.

Nicoleta a mai consumat si batoane de slabit cu ceai verde si a baut prafuri dizolvate in apa, trei plicuri de L- carnitin Instant.

nicoleta-luciu-gravida-vacanta-zsolt2

nicoleta-luciu-gravida

nicoleta-luciu-slabit-main

nicolaeta-luciu-bijuterii

In paralel, a urmat tratamente corporale extrem de eficiente precum cele de la Noblezza Beauty Lounge. Cel mai recent la care apeleaza este Radiofrecventa Tripolara

Nicoleta Luciu - Noblezza Intraceuticals 1

Nicoleta Luciu Noblezza 2d

Facial – ideal pentru riduri. Radiofrecventa stimuleaza refacerea colagenului propriu si implicit diminueaza ridurile adanci si dispar cele fine. Efectul este de lifting instant. De asemenea, radiofrecventa este indicata si tenurilor problematice, cu cosuri, pentru ca ajuta la refacerea pielii si accelereaza vindecarea cosurilor

Corporal – ideal pentru tratarea celulitei, slabire localizata, diminuarea vergeturilor si prevenirea aparitiei altora noi pt ca stimuleaza refacerea colagenului si a elastinei.
Pret: 300 lei/ sedinta si reduceri la pachete

Detalii si programari: www.noblezza.ro