Dieta de opt ore. Kilogramele DISPAR, iar tu poţi mânca tot ce vrei

Cum poţi slăbi mâncând tot ce vrei între anumite ore ale zilei

Cum poţi slăbi mâncând tot ce vrei între anumite ore ale zilei

Teoria prezentată în carte susţine că putem pierde 4,5 kilograme într-o săptămână şi până la 10 kilograme în şase săptămâni, atât timp cât ne alegem un interval orar în care să mâncăm fără să-l depăşim: de la 9 dimineaţa la 5 seara sau de la 11 dimineaţa la 7 seara, scrie Daily Mail.

Potrivit lui David Zinczenko şi Peter Moore, autorii cărţii “Dieta de 8 ore: Uite cum dispar kilogramele fără să te uiţi la ce mănânci!“, statul până târziu în fiecare zi şi mâncatul pe tot parcursul a 24 de ore sunt cei doi factori responsabili pentru statisticile alarmante ale bolnavilor de diabet şi de obezitate din Statele Unite.

“Corpurile noastre nu pot procesa mâncarea pe care o consumăm (în afara orelor recomandate), iar acele calorii ajung acolo unde n-ar trebui – în jurul burţii şi al fundului”, arată un fragment din carte, publicat pe Today.com.

Explicaţia este dată de aceiaşi doi autori: “Apariţia luminii artificiale a dus şi la extinderea artificială a perioadei în care mâncăm. Ritmurile noastre circadiene sunt dotate cu un semn “stop” natural şi ne lovim de acest semn aproape în fiecare zi. Intervalul nostru extins distruge starea bună a sistemului digestiv şi intervine în hormonii şi enzimele care îl conduc.”

O altă ipoteză prezentată în carte, aparţinându-i unui doctor de la Institutul Salk pentru Studii Biologice din California, spune că diabetul este cauzat de faptul că stăm noaptea până târziu şi că mâncăm la ore târzii.

Pentru a demonstra teoria, doctorul Satchidananda Panda a testat ipoteza pe şoareci de laborator.

Şoarecii au fost împărţiţi în două grupuri şi supuşi aceleiaşi diete cu nivel ridicat de calorii şi de grăsimi. Unui grup i s-a permis să mănânce orice, la orice oră din zi, în timp ce ceilalţi şoareci au putut mânca orice şi oricât au vrut, doar într-un interval de opt ore. Studiul s-a derulat pentru 100 de zile, iar cei care s-au îngrăşat au fost şoarecii care au mâncat toată ziua.

“Simpla limitare la opt ore a consumului alimentar îţi oferă toate beneficiile – fără să fie nevoie să îţi faci griji privind mâncarea.”, explică doctorul Panda.

“În cei mai simpli termeni, Dieta de opt Ore este o modalitate de a extinde perioada dintre ultima gustare (n.r. din ziua precedentă) şi micul dejun, oferindu-i corpului posibilitatea de a arde depozitările de grăsime pentru energie de care are nevoie. Şi le arde într-adevăr”, se mai explică în carte.

Conform cercetării doctorului Panda, restricţionarea perioadei de timp în care mănânci face ca organismul tău să ardă mai multe calorii pe timpul zilei – deci cu cât mănânci mai mult, cu atât metabolismul tău devine mai leneş.

Rihanna se dezbracă pe gratis

Rihanna a fost “surprinsă” de paparazzi indiscreţi în timp ce-şi schimba costumul de baie. Nu-i de mirare că au apărut poze cu ea în fundul gol. Ştim cu toţii că Rihannei îi place la nebunie să se expună şi să-şi arate latura plină de sexualitate, dar tind să cred că nu ar fi vrut să […]

Madonna, cea mai tare în 2012 cu încasări de peste 296 milioane de $

Iată că nici la începutul noului an nu scăpaţi/scăpăm de retrospective şi topuri pe 2012. De data aceasta este rândul Madonnei să strălucească cu cele peste 296 milioane de $  încasate în 2012 de pe urma turneului său.
Deşi cifrele obţinute din vânzările albumul său nu mai sunt ca cele din anii ‘80, Madonna este în continuare […]

Bianca Drăgușanu și Antonia, în ipostaze INTIME pe Facebook

Bianca Drăgușanu și Antonia, în ipostaze intime pe Facebook

Bianca Drăgușanu și Antonia, în ipostaze intime pe Facebook

Astfel, Bianca Drăguşanu a fost imortalizată în timp ce încerca să îi dea un pupic imens Antoniei chiar de către aceasta din urmă, scrie click.ro

Imaginea a strâns în doar câteva minute zeci de like-uri şi mulţi prieteni virtuali de-ai cântăreţei i-au lăudat frumuseţea. 

Bianca, pe de altă parte, nu a primit comentarii atât de pozitive:“Superbă ca întotdeauna. Compania strica toata poza” a comentatat cineva.

Piţipoanca săptămânii vine din Rusia :)

O tânără se apropie de un autoturism şi începe să îşi aranjeze fără grijă podoaba capilară.

Crezând că nu este observata de nimeni, adolescenta a mers însă şi mai departe şi şi-a ridicat fusta pentru a-şi aranja lenjeria intimă. Nu se aştepta însă la ceea ce a urmat, scrie jurnalul.ro.

Geamul maşinii în care se oglindea s-a lăsat în jos iar şoferul a început să se amuze copios pe seama ei. Ruşinată, tânăra s-a speriat şi a luat-o imediat la fugă.

Frank Ocean şi Obama, eroi ai LGBT

Anul trecut în luna iulie (înainte de lansarea albumului “Channel Orange”) Frank Ocean a surprins pe toată lumea cu mărturisirea sa: a trăit o poveste de dragoste cu un bărbat ce i-ar fi rupt inima.
Deşi muzica hip-hop este din “tradiţie” homofobă , el a avut curajul de a recunoaşte, iar pentru curajul de care a […]

Gwen Stefani nu mai vrea solo

Pentru mulţi scurta dar exploziva carieră solo a lui  Gwen Stefani este un moment de referinţă în industria muzicală.
Cu două albume solo de succes, Gwen a influenţat câţiva dintre performerii de astăzi şi cu siguranţă mulţi aşteaptă un al treilea album solo, ce nu va veni prea curând.
În ediţia Vogue Spania Gwen a explicat că […]

The Voice USA – sezonul 3, episodul 27

Showul tv “The Voice” a ajuns rapid un fenomen mai peste tot pe unde a fost preluat, iar varianta americanilor nu se abate de la regulă. Mi-am propus ca într-o succesiune de articole să stăm cu ochii pe modul în care se desfăşoară emisiunea la ei, ca să avem un termen de comparaţie cu varianta […]

SHOW EROTIC la TV cu Roxana Ionescu şi Nicoleta Luciu: striptease şi un SĂRUT PASIONAL

Roxana Ionescu, sărut pasional cu Nicoleta Luciu şi coregrafa Cocuţa. foto: Cancan / captură video

Roxana Ionescu, sărut pasional cu Nicoleta Luciu şi coregrafa Cocuţa. foto: Cancan / captură video

Imediat după miezul nopţii, Roxana Ionescu a fost protagonista unui moment coregrafic care a dorit să incite spiritele: a făcut striptease alături de fostul său partener, George Boghian, câştigătorul Dansez pentru tine, iar la final s-a sărutat cu Nicoleta Luciu şi cu coregrafa Cocuţa.

REVELION DEZASTRUOS pentru cea mai DORITĂ femeie: iubitul GELOS i-a sfâşiat rochia la petrecere

Vedeta, numită în 2012 “cea mai dorită femeie din lume” de către revista Maxim, a fost gazda unei petreceri dintr-un club din Miami, club deţinut de unul dintre foştii săi iubiţi, Chris Paciello. Totul a început bine, aşa cum o dovedesc fotografiile în care Sofia Vergara, unul dintre starurile seriei “Modern Family”, e strâns îmbrăţişată de iubitul său, Nick Loeb.

Către finalul petrecerii Loeb a fost gelos pe unul dintre invitaţii cu care iubita sa acceptase să facă o fotografie, aşa că a început să ţipe la ea şi să o îmbrâncească, forţele de securitate ale clubului salvând-o pe Vergara din mâinile iubitului furios.

Patru gărzi de corp ale clubului l-au dat pe bărbat afară. La foarte scurt timp, Sofia Vergara şi-a urmat iubitul gelos, cu toate că în încăierare acesta îi sfâşiase rochia, scrie New York Post.