Lindsay Lohan, o Elizabeth Taylor a timpurilor noastre

Nu ştiu cum reuşeşte, însă Lindsay Lohan a mai prins un rol mare: va juca în filmul ce va ilustra viaţa legendarei Elizabeth Taylor.
Pentru aproape un sfert de secol relaţia dintre Taylor şi Burton a fost una dintre cele mai mediatizate şi sărbătorite relaţii de la Hollywood. Relaţia dintre cei doi a fost întotdeauna în atenţia presei, de la momentul când s-au întâlnit pe platourile de filmare până la divorţ şi apoi la căsătorie, din nou.
Despre rol, Lohan a precizat că mereu a admirat-o şi că o respectă enorm, simţindu-se onorată că a primit acest rol.
Ce ziceţi, se potriveşte Lohan cu personajul Elizabeth Taylor? Oare va reuşi donş’oara să facă din acest rol o mare bilă albă sau o va da în bară?
Linsay Lohan e în formă MAXIMă

Păzea lume, Lindsay Lohan mai pupă o copertă! Asta după ce a arătat mai tot ce era de arătat în revista cu urechiuşe.
Nu ştiu cum “reuşeşte”, dar parcă îi stă mai bine îmbrăcată
În numărul din Australia Lindsay ne anunţă că îşi caută un super erou pentru sex, ba chiar ne aţâţă pe copertă cu titlul “be her sex superhero”, de parcă am avea vreo şansă…
Să ne mai legăm de faptul că a mai apărut cu fix acelaşi pictorial şi în ediţia din USA (luna septembrie) a aceleiaşi reviste? Sau că e atât de photoshopată că tatuajele îi apar şi dispar ca prin minune în cadrul aceleiaşi şedinţe foto? (E posibil să fi pus pozele în oglindă, astfel încât mâna dreaptă să-i apară ca mâna stângă…)
Nu mai contează răutacismele astea atâta timp cât sexul vinde. Pardon, revista se vinde
Aveţi pictorialul complet după continuare.
Ei, ce spuneţi, se baga careva să-i fie erou într-ale sexului lui Lindsay?
“I could be your hero, baby!”
Nu, Enrique, tu nu i-ai putea fi erou
Playboy are vânzări record, susţine un bătrân pe Twitter

Ştirea zilei: un moşulică intră pe Twitter şi postează un mesaj cum că revista Playboy se vinde ca pâinea caldă.
Bătrânelul este Hugh Heffner. Şi astfel, aflăm că moşneagul ştie să folosească Twitterul şi că revista patronată de acesta se cumpără în draci. Cum în zilele noastre revistele nu prea se mai vând, dar mai ales pentru că pozele oricum s-au scurs deja pe internet, putem estima grosso-modo că au fost vândute cam 10 exemplare. Şi alea celorlalţi iepuraşi de la conac, să vadă ce are Lindsay şi n-au ele, ce are vedeta de i-a dat moşulică 1 milion de dolari ca să dea textila jos.
Aşadar ediţia americană a revistei Playboy, cea care o are pe copertă pe Lindsay Lohan, a doborât recordurile de vânzare. Cică. Unii spun că este vorba doar de o acţiune de marketing.
Pictorialul Lindsay Reborn a stârnit, aparent, curiozitatea cititorilor pentru că, nu-i aşa, atunci când cineva renaşte şi renaşte în Marilyn Monroe, atunci tre’ să fie goală aşa cum a ieşit de acolo din… tipografie!
Pe pariu, că de invidie că pistruiata a încasat mai mult ca ea, Nicoleta Luciu se tăvăleşte acum în chinuri?
Glumesc…
Lindsay Lohan ştie să se descurce…

Spun asta pentru că actriţa tocmai a ispăşit o pedeapsă de 30 de zile de închisoare în doar cinci ore!
Se grăbea fata, avea programare la pedichiură!
Desigur, astfel de poveşti se pot întâmpla doar la Hollywood (şi uneori chiar la Bucureşti). Lindsay Lohan a fost eliberată după ce a efectuat doar patru ore şi jumătate, în închisoarea din oraşul californian Lynwood, din condamnarea de 30 de zile de închisoare pe care o primise la începutul lunii noiembrie. Actriţa s-a prezentat duminică seara la închisoare şi pentru că instituţia de cazare pentru cei certaţi cu legea era supraaglomerată a fost eliberată câteva ore mai târziu.
Lindsay Lohan a fost condamnată, săptămâna trecută, la 30 de zile după gratii, după ce a recunoscut că încălcase termenii eliberării condiţionate, neprezentându-se la centrul social unde trebuia să efectueze muncă în folosul comunităţii. Pe 19 octombrie, justiţia americană revocase ordinul de plasare în libertate condiţionată emis pe numele starletei, acuzată fiind că a încălcat în repetate rânduri condiţiile acestui regim. Atunci, actriţa fusese eliberată după numai câteva ore, în schimbul unei cauţiuni de 100.000 de dolari.
Actriţa fusese condamnată la 53 de zile de muncă în folosul comunităţii, la morga din comitatul în care locuieşte. În plus, Lindsay trebuie să participe la şedinţe de psihoterapie, până pe 29 martie 2012.
Dacă va reuşi să respecte aceste decizii judecătoreşti, actriţa va scăpa de regimul de eliberare condiţionată, sentinţa urmând să fie suspendată pe termen nedefinit.
Dacă, în schimb, nu le va respecta – şi pun pariu că nu va reuşi
– , vedeta va trebui să stea după gratii alte 270 de zile posomorâte.
Totul a pornit de la furtul unui colier de 2.500 de dolari, pentru care a primit 120 de zile de închisoare, care s-au adăugat altor 480 de ore de muncă în folosul comunităţii câştigate pe merit înainte… E greu să urmăreşti firul poveştii. Ştiu doar că are legătură cu o condamnare anterioară pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate şi pentru posesie de stupefiante.
Dacă va continua aşa, Linds va avea mai multe condamnări în CV, decât filme în repertoriu…
(credit foto)
Lindsay Lohan va poza nud pentru Playboy

Revista Playboy o vrea goală pe pistruiată!
Pentru că publicaţia este convinsă că Lindsay Lohan este femeia la care visează pe ascuns bărbaţii. Iar actriţa decăzută în patima alcoolului şi a drogurilor joacă cu tupeu. Dacă oferta iniţială a fost de 750.000 de dolari, Lindsay a cerut milionu’. Că na, cu atâtea procese pe cap, are nevoie de nişte bănuţi cu care să-şi plătească avocaţii. Şi dacă îi va mai rămâne ceva mărunţiş, atunci are asigurată doza minimă de zahăr praf pentru pauzele de la proces sau de la munca în folosul comunităţii…
Cât de senil să fie Hugh Hefner de-şi doreşte o astfel de bunăciune pe coperta revistei?
Sau poate că a făcut un fetiş pentru sânii pistruiaţi ai demoazelei? Mira-m-aş, din moment ce la conac, iepuraşi la bustul gol zburdă delicat în jurul moşului cât îi ziua de lungă. Dar mai ales noaptea!
Dar omul are banii, iar Linds bunăvoinţa de a-i face pe plac.
Mai rămâne ca “cititorii” să aibă stomac pentru nurii lohanieni…!
Până una-alta, vă las cu câteva imagini de arhivă cu Lindsay la frontiera nudul total. Ce ziceţi, merită banii ăia?
Lindsay Lohan a comis-o din nou

Fata asta n-o să se potolească niciodată. Ca dovadă, L.L. e din nou pe punctul de a intra la pârnaie.
După ce abia scăpase cu o eliberare condiţionată, actriţa rebelă riscă să ajungă un şi jumătate din nou la mititica. Pai după ce că judecătorii au lăsat-o să-şi spele păcatele la domiciliu, Lindsay a fost destul de nerecunoscătoare şi a început să-şi facă de cap ân libertate.
În afara faptului că nu şi-a respectat termenii eliberării condiţionate a mai tras si ceva la măsea înainte de a se urca la volan. Şi nu o dată.
Vorba aia cu lupu’ îşi shimbă părul dar năravul ba se exemplifică de minune în exemplarul mai sus amintit.
Acum, rămâne de văzut dacă Lohan mai scapă basma curată şi de data asta.
